miercuri, 2 mai 2012
miniPRIX Voyage sau placerea calatoriilor
De cand am venit in Bucuresti, am fost o fana decalarata a miniPRIXului . Haine, incaltaminte , accesorii la preturi mici si pentru o calitate foarte buna. De curand, acesta are un fratior miniPRIX Voyage, care ofera, ca si fratirul mai mare o multitudine de servicii la preturi pentru bugete mari si mici.
Si m-am hotarat ca in vara aceasta sa profit de ofertele celor de la miniPRIX
si sa merg intr0un oras pe care imi doresc de foarte multa vreme sa il vizitez: Praga.
Imi place ca pe site imi pot alege atat un pachet cu transport si cazare, conceput de cei de la miniPRIX, si tot ceea ce trebuie sa faci este sa dai cateva clickuri, alegi , platesti si iti faci bagajele, sau iti poti concepe singur sejurul, incepand cu transportul: avion , tren sau autocar, chiar si cu masina daca doresti sa faci un road-trip si nu detii una personala, si terminand cu cazarea in functie de dorinta si buget. Apropo de masina, daca ai una si nu stii unde sa o lasi in perioada vacantei, cei de la miniPRIX iti ofera o solutie si pentru asta: daca ai cumparat o vacanta prin intermediul lor, ai parcare gratuita timp de 8 zile.
Si cum cei de la miniPrix ne-au obisnuit cu reducerile, si cei de la miniPRIX Voyage nu se lasa mai prejos: ofera o reducere de 5% studentilor. Deasemnea , ofera numeroase modalitati de plata: poti plati cu ajutorul cardului de debit/credit online, numerar in oricare magazin miniPRIX , iar daca nu ai toti banii nu este nicio problema: ai posibilitatea de a plati in rate cu CardAvantaj. Orice tip de plata ai alege, nu ai nici un comision suplimentar, iar preturile afisate sunt finale si fara alte taxe. A,.....si daca esti un fan pe Facebook, ai sansa sa obtii si alte discounturi. Sa tot calatoresti asa.
Orice intrebare si nelamurire ai, cei de la miniPRIX Voyage iti raspun cu cea mai mare placere si promptitudine cu ajutorul lui Calatorescu
joi, 19 aprilie 2012
Campanie de testare Aslavital - noua gama pentru ten sensibil
Farmec a lansat o noua gama pentru ten sensibil pe baza de argila si goji. Daca doresti , poti primi acasa un kit de testare, pentru care te poti inscrie aici. Eu am primit kitul martea trecuta prin Fan Courier. Am fost foarte placut impresionata de promptitudinea celor de la Farmec, pentru ca eu ma inscrisesem pentru campanie vinerea. In plic am primit 8 mostre a cate 2 ml - cate 2 de fiecare produs: crema pentru curatarea fetei, crema intens hidratanta, gel anticearcan si crema antirid mineralizanta.
Am profitat de faptul ca am petrecut o scurta vacanta acasa la ai mei si am luat cu mine aceste mostre pentru a le testa. Eu le-am incercat pe primele 3, iar mama mea crema antirid si gelul anticearcan. Mie mi-a placut, in primul rand, parfumul lor usor de argila cu aroma de fructe:). Crema de curatare chiar curata si nici nu lasa pielea uscata, cum am mai patit de la alte produse. Crema hidratanta intra repede in pielea si nu lasa acea senzatie grasa, iar gelul anticearcan este absolut minunat. Are o consistenta destul de apoasa, de aceea se foloseste o cantitate foarte mica, dar care is face treaba de minune: piele hidratata si luminoasa.Iar cat despre crema antirid, ce mai pot spune: mama a fost absolut incantata. I-am dat in prima seara un pliculet sa il foloseasaca, iar a doua seara imi cerea deja pe al doilea foarte incantata , dar si dezamagita ca se termina minunea. Asa ca noua mea misiune este cumpararea uneia full-size.
marți, 17 aprilie 2012
Ieri seara mama mea a avut ideea sa imi arate acest clip pe youtube. Cred ca de mult nu am mai plans asa, simteam cum imi curg lacrimi navala si nu ma puteam opri. Mi-a adus aminte de Tarzan, catelul pe care l-am avut pana la 17 ani, cel mai bun prieten al meu din copilarie.
sâmbătă, 14 aprilie 2012
Campanie de testare zorilestore.ro
Am primit de o saptamana perechea de papucei de pe zorilestore, am tot amanat sa va povestesc despre ea pentru ca am avut ceva probleme tehnice cu aparatul meu foto, dar m-am hotarat sa va spun parerea mea despre papucei si sa va arat pozele cu ei peste cateva zile, cand o sa imi ajunga si aparatul cel nou.
Pana atunci o sa va arat o poza pe care am gasit-o pe blogul Oanei
Eu am ales marimea 40 la papucei, sandulete de fapt. Imi place foarte mult culoarea lor aurie, mi se pare ca se potriveste foarte bine cu pielea bronzata.
I-am testat putin prin casa, ca pe afara nu mi-am permis sa ies inca in sandalute. Pot sa spun ca sunt extraordinar de comozi, parca nici nu ii ai in picioare. Mie imi sunt usor cam "stramti", se poate spune asa (am niste picioare mai "delicate") , dar datorita materialului lor foarte flexibil si usor, nu simt nici cel mai mic disconfort. Sunt convinsa ca vor deveni sandalutele mele favorite in vara asta.
miercuri, 11 aprilie 2012
URATUL
Am primit aceasta povestioara pe mail, m-a impresionat atat de mult ca am zis sa v-o impartasesc si voua.
" Urâtul
Fiecare locuitor al blocului unde trăiam, ştia pe cât de respingător era Urâtul. Motanul, care locuia în curtea casei. Şi chiar era foarte urâcios. El preţuia trei lucruri în această lume: lupta, resturile de mâncare, cu care se mai înâmpla să fie hrănit, şi să zicem aşa - dragostea. Combinaţia dintre aceste lucruri, şi lipsa unui adăpost a lăsat urme grave pe întreg corpul său. Pentru început, el avea doar un singur ochi, iar în locul celuilat era o gaură neagră. Pe aceeaşi parte a corpului îi lipsea şi o ureche, iar piciorul stâng i-a fost rupt şi nefiind tratat, oasele I s-au unit sub un unghi incredibil, dând impresia că motanul mereu vrea să se întoarcă de la cel ce se apropia. Nu mai avea nici coadă, existând doar un mic ciot, care mereu era într-o continuie mişcare ...
Dacă nu ar fi existat mulţimea de răni şi de cruste galbene care îi acoperea capul şi umerii, Urâtul ar fi putut descris ca un pisoi de culoare gri închis. Cine nu îl privea măcar şi o singură dată îi apărea aceeaşi reacţie: oare de unde a apărut o fiinţă atât de urâtă? Tuturor copiilor le era strict interzis să-l atingă. Adulţii aruncau cu pietre în el. Sau îl udau cu furtun, când acesta încerca să intre în casă, îi puteau strivi cu uşa laba, ca să nu-I mai apară nici măcar intenţia de a pătrunde în bloc.
Urâtul, reacţiona mereu în acelaşi mod. Dacă era udat din furtun – răbda până chinuitorii lui se plictiseau de aceasă distracţie. Dacă aruncau în el cu diverse lucruri - el se gudura la picioarele celui ce îl chinuia, de parcă cerându-i iertare. Când vedea copiii, el alerga la ei şi îşi freca capul de mîinile lor, cerşindu-le măcar puţină afecţiune. Iar dacă cineva totuşi îl lua în braţe, el imediat începea să-i sugă un colţişor al cămaşei sau orice altceva, la ce putea ajunge.
Într-o zi Urâtul a încercat să se împrietenească cu câinii vecinilor. Ca urmare a fost muşcat rău de tot. De la fereastra mea am auzit strigătele sale disperate şi m-am grabit în ajutorul lui. Când am ajunds la el, bietul motan abea de mai dădea semne de viaţă, prezentând un ghem plin de suferinţă. Spatele , picioarele, partea din spate a corpului, toate şi-au pierdut complet forma lor iniţială. Trista sa viaţă era pe sfârşite. Urma unei lacrimi îi rămase pe frunte. Luându-l în braţe şi îndeptându-mă spre casă, abea de-I mai desluşeam respiraţia. Îmi era grozav de frică că cu orice mişcare îi puteam provoca şi mai multă suferinţă. Iar el între timp încerca să sugă urechea mea.
L-am îmbrăţişat încetişor, iar el a atins cu capul palma mea, ochiul lui de aur s-a întors spre mine, şi am auzit cum începu să toarcă. Chiar şi suportând o durere îngrozitoare, motanul îmi cerea doar atât – puţină afecţiune! Şi în acel moment am înţeles că am de-a face cu cea mai iubitoare creatură pe care am întâlnit-o în viaţa mea. Cea mai iubitoare şi cea mai frumoasă. Nicicând nici nu ar fi încercat să mâ zgârâie sau muşte. El doar mă privea cu o adâncă convingere că eu îi voi putea micşora suferinţa.
Urâtul a murit în braţele mele încă înainte de a mă întoarce în casă. Am stat mult ţinându-l pe genunchi. Mai târziu, am meditat mult la faptul cum o biată fiinţă mi-a putut schimba întreaga închipuire despre puterea de spirit, şi dragostea necondiţionată şi adevărată. Urâtul, mi-a relatat despre compasiune mai mult, decât zeci de cărţi, cursuri şi conversaţii. Şi eu îi voi mereu recunoscător pentru aceasta.
El avea mutilat trupul, iar la mine era sufletul grav rănit. A venit şi pentru mine timpul să învăţ dragostea adevărată. Să–i dai aproapelui tău totul, fâră a cere ceva în schimb.
Majoritatea îşi doresc să devie mai bogaţi, mai frumoşi şi mai iubiţi. Iar eu voi tinde mereu să fiu acel Urât, întâlnit cândva.
O istorioară, autorul căreea este necunoscut, dar care ar putea fi de folos tuturor, care vor vrea să înveţe ceva din ea. "
" Urâtul
Fiecare locuitor al blocului unde trăiam, ştia pe cât de respingător era Urâtul. Motanul, care locuia în curtea casei. Şi chiar era foarte urâcios. El preţuia trei lucruri în această lume: lupta, resturile de mâncare, cu care se mai înâmpla să fie hrănit, şi să zicem aşa - dragostea. Combinaţia dintre aceste lucruri, şi lipsa unui adăpost a lăsat urme grave pe întreg corpul său. Pentru început, el avea doar un singur ochi, iar în locul celuilat era o gaură neagră. Pe aceeaşi parte a corpului îi lipsea şi o ureche, iar piciorul stâng i-a fost rupt şi nefiind tratat, oasele I s-au unit sub un unghi incredibil, dând impresia că motanul mereu vrea să se întoarcă de la cel ce se apropia. Nu mai avea nici coadă, existând doar un mic ciot, care mereu era într-o continuie mişcare ...
Dacă nu ar fi existat mulţimea de răni şi de cruste galbene care îi acoperea capul şi umerii, Urâtul ar fi putut descris ca un pisoi de culoare gri închis. Cine nu îl privea măcar şi o singură dată îi apărea aceeaşi reacţie: oare de unde a apărut o fiinţă atât de urâtă? Tuturor copiilor le era strict interzis să-l atingă. Adulţii aruncau cu pietre în el. Sau îl udau cu furtun, când acesta încerca să intre în casă, îi puteau strivi cu uşa laba, ca să nu-I mai apară nici măcar intenţia de a pătrunde în bloc.
Urâtul, reacţiona mereu în acelaşi mod. Dacă era udat din furtun – răbda până chinuitorii lui se plictiseau de aceasă distracţie. Dacă aruncau în el cu diverse lucruri - el se gudura la picioarele celui ce îl chinuia, de parcă cerându-i iertare. Când vedea copiii, el alerga la ei şi îşi freca capul de mîinile lor, cerşindu-le măcar puţină afecţiune. Iar dacă cineva totuşi îl lua în braţe, el imediat începea să-i sugă un colţişor al cămaşei sau orice altceva, la ce putea ajunge.
Într-o zi Urâtul a încercat să se împrietenească cu câinii vecinilor. Ca urmare a fost muşcat rău de tot. De la fereastra mea am auzit strigătele sale disperate şi m-am grabit în ajutorul lui. Când am ajunds la el, bietul motan abea de mai dădea semne de viaţă, prezentând un ghem plin de suferinţă. Spatele , picioarele, partea din spate a corpului, toate şi-au pierdut complet forma lor iniţială. Trista sa viaţă era pe sfârşite. Urma unei lacrimi îi rămase pe frunte. Luându-l în braţe şi îndeptându-mă spre casă, abea de-I mai desluşeam respiraţia. Îmi era grozav de frică că cu orice mişcare îi puteam provoca şi mai multă suferinţă. Iar el între timp încerca să sugă urechea mea.
L-am îmbrăţişat încetişor, iar el a atins cu capul palma mea, ochiul lui de aur s-a întors spre mine, şi am auzit cum începu să toarcă. Chiar şi suportând o durere îngrozitoare, motanul îmi cerea doar atât – puţină afecţiune! Şi în acel moment am înţeles că am de-a face cu cea mai iubitoare creatură pe care am întâlnit-o în viaţa mea. Cea mai iubitoare şi cea mai frumoasă. Nicicând nici nu ar fi încercat să mâ zgârâie sau muşte. El doar mă privea cu o adâncă convingere că eu îi voi putea micşora suferinţa.
Urâtul a murit în braţele mele încă înainte de a mă întoarce în casă. Am stat mult ţinându-l pe genunchi. Mai târziu, am meditat mult la faptul cum o biată fiinţă mi-a putut schimba întreaga închipuire despre puterea de spirit, şi dragostea necondiţionată şi adevărată. Urâtul, mi-a relatat despre compasiune mai mult, decât zeci de cărţi, cursuri şi conversaţii. Şi eu îi voi mereu recunoscător pentru aceasta.
El avea mutilat trupul, iar la mine era sufletul grav rănit. A venit şi pentru mine timpul să învăţ dragostea adevărată. Să–i dai aproapelui tău totul, fâră a cere ceva în schimb.
Majoritatea îşi doresc să devie mai bogaţi, mai frumoşi şi mai iubiţi. Iar eu voi tinde mereu să fiu acel Urât, întâlnit cândva.
O istorioară, autorul căreea este necunoscut, dar care ar putea fi de folos tuturor, care vor vrea să înveţe ceva din ea. "
vineri, 6 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)